Sa stii ca eu ma agat de speranta care mi-o dai, si daca esti sigura ca nu exista, nu ma lasa sa sper. Mi-e frica sa nu ma amagesti ca nu as vrea sa faci asta doar ca sa-ti ofer liniste, ti-o voi oferi oricum. Dar te iubesc enorm si nu stiu cum sa lupt pentru tine.
Sunt dispus sa renunt la orice, numele meu de familie, planurile de viitor, prietenii mei... orice ca sa am dragostea ta, alaturi de tine voi trai toata viata (sper) si nici toti prietenii impreuna nu t epot inlocui.
Daca ai promis ca daca iti ofer liniste si divortam intre timp, si peste 5-6 luni, daca te mai iubesc, si te mai doresc la fel de mult, voi mai avea o sansa, atunci nu inteleg, de ce sa nu amanam divortul final? Te las linistita intre timp, fac tot ceea ce imi ceri... dar nu renunta te rog. Daca e sa continuam, e mai bine sa continuam ca sot si sotie, casnicia ne va uni mai mult, trebuie doar sa trecem peste micile impasuri.
Stiu ca nu am pretuit casnicia suficient de mult, nu am stiut cum, nu mi-a zis nimeni ca femeile sunt dificile toate in PMS sau in sarcina, sau dupa, sau in primii ani de casatorie. Nu am stiut. Pretuiesc casatoria, imi ofera cel mai nepretuit lucru, o familie.
Jur ca te iubesc si ca ma caiesc pentru tot ce am facut, cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau fara de stiinta. Si jur ca m-am schimbat, vreau sa ma schimb, vreau sa-ti dedic viata mea tie, sa te fac fericita, iarta-ma ca m-am preocupat mai mult de propria fericire, desi nu asta inseamna sa iubesti, am iubit egoist.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu